Panait Istrati despre Panait Istrati

Omenirea, un amestec de sori și pietre de o varietate atât de infinită încât nu mai știi unde un om încetează de a fi soare și începe să devină piatră. Nu știm nici măcar dacă sorii au fost făcuți pentru nevoia pietrelor de a fi încălzite, ori dacă pietrele au fost făcite pentru nevoia sorilor de a răspândi ccăldura. Știm însă că sori ori pietre suntem cu totul fără rost în viață de îndată ce rămânem unii fără alții. Pentru omul liber, tot ce nu e libertate nu e decât moarte, o moarte fără sfârșit. Libertatea …adevărata libertate, aceea care se supune legilor ei înseți e armonia, evoluția fără izbituri.Este singurul bun pământesc căruia trebuie să-i sacrifici totul –bani, glorie,sănătate,viață. Și chiar propria ta libertate.

Numai spectacolele lunare au viață lungă, numai visul există, numai dorințele noastre contează.

Spune-mi ce ești în stare să sacrifici pentru dragostea ta și am să-ți spun dacă iubești sau nu. Farmecul e în noi, întreținut de iubire. În afară- marea Indiferență

Pentru stomacul meu.nu vreau decât o bucată de pâine, dar pentru ochii mei, lumea întreagă. Este o ignonimie că lumea e guvernată de oameni reci. Visătorii sunt sarea pământului.

 Vagabondul este omul civilizat al existenței absolute. Aventurierul vrea și poate să se căpătuiască. Vagabondul nu vrea și nu poate. Când vagabondul e înzestrat cu inteligență rodnică, filozofia pe care o trage din experiența vieții sale este vrednică de stimă. Vagabonzii sunt totdeauna gata să sărbătorească un vis.

Este dezonorant să-ți trădezi bătăile inimii. Reprimându-i pulsațiile cele mai nobile, vesele sau triste, ajungi într-o zi să constați că nefericita-ți inimă nu bate decât pentru a ajuta stomacul tău să digere un pumn de fasole sau un biftec servit cu pompă. Această moarte a sufletului, această totală absență a sufletului la marea burghezie occidentală, a împins civilizația modernă spre starea de înavuțire cu orice înclinație sinceră. Se caută emoțiile tari și ele nu se obțin decât prin reducerea la cîteva vicii esențiale- împerecherea fără iubire,beția fără bucurie, jocul până la ruinare, viteza până la a-ți frânge gâtul. Toate acestea le-am văzut practicate până la vârful ierarhiei și m-a cuprins un mare dezgust.

 O Prietenie mare e tot atât de rară ca și o căsătorie ideală. Fericiți cei a căror inimă cunoaște pasiunea prieteniei. Numai ea știe să facă singurătatea mai puțin ucigătoare și viața mai suportabilă. Prietenia e iubirea care înnobilează viața și-i dă sens. Ea se contopește cu generozitatea. Prietenia e flacără eternă. Cine a cunocut-o a atins absolutul. Viața poate apoi să-l umple de venin cât o vrea,el tot bun rămâne. Ceea ce contează și nu se uită niciodată, în memoria generoasă a oamenilor, sunt marile prietenii, creatoare de miracole.

Nikos Kazantakis a știut să recunoasă adevărata esență a sufletului lui Istrati, dincolo de etichete efemere. Istrati a fost acea flacără de nestins cum îl definea omain Rolland.

Vehement, profetic, însetat de dreptate.  Tu, Panaitaki, ești flacără, pătrunzi tot cea ce flacăra pătrunde. Misiunea ta nu este să faci teorii de hârtie mototolită, ci de a arde. Tu arzi și te calcinezi, îți îndeplinești misiunea de flacără, ca foarte puține suflete pe acest pământ. Iată de ce te prefer acelor lumini atât de clare și atât de reci, gen Romain Rolland. Sunt lumini pure, dar ele se acomodează prea mult cu confortul vieții, le e frică să se miște, să dăruiască, să se dăruie, să atingă noroiul. Mănuțile lor sunt prea albe, au aerul nor pastori rigizi, onești și insuportabili. Tu, Panaitaki, ești un om adevărat, cald, fără mănuși, care te dăruiești ca un haiduc sau ca un atlet al creștinătății. Dacă tu părăsești această lume, pământul se va răci simțitor.

Din ziua în care am strigat adevărul a început pedeapsa mea. Afirmând că, în general, nu există decât lupi care conduc destinele omenirii de ambele părți ale baricadei, vidul cel mai complet s-a făcut în jurul meu. Drept consolare îmi rămân aceste cuvinte pe care sfânta mea mamă mi le spunea adesea.Copilul meu nimeni nu vine să-ți sărute buzele, când sunt amare, în afară doar de bunul Dumnezeu.

Am crezut cu putere în fraternitatea dintre oameni, dar nu mai cred. Am crezut în minunile progresului și văd că societatea e o armă ce sevește la urâțirea sufletului. Am crezut, în ultimul rând, în binefăcătoarea putere a unui singur om de a conduce un stat. Dar am văzut că stăpânul se înconjoară de servitori supuși asemeni câinilor. A fost o mare dragoste, de scurtă durată. Atunci, neștiind ce să fac cu forța de care dispuneam și care creștea neîncetat, am căutat o portiță în Rusia Sovietică, ale cărei acte le aprobam de multă vreme, fără să le verific. Aici, dragostea mea a fost de și mai scurtă durată, iar deziluzia, precum se știe, totală. Cu sau fără pavaj, cu sau fără lumină electrică, cu sau fără igienă, cu sau fără confort, omul rămâne bun sau rău. Întocmai cum a venit pe lume. Cei buni și cei drepți sunt mai rari cadiamantele și, personal, doar ei mă interesează. Viața omenească se hrănește cu practic, utilitar, material,fără să sufere. Un staul sănătos, o hrană abndentă, un tratament bun. De asemeni, un pic de distracție, Și bine înțeles, în această animalitate se înglobează o strivitoare majoritate. Priviți cu cât elan înconjoară oamenii un Stalin, un Hitler, un Mussolini, ce le promit un staul mai bun și îi trimit s=-l cucerească cu prețul vieții. O viață nu valorează mai mult decât a unui măgar. Și în această masă de animale, se recrutează savantul fără conștiință,artistul fără vocație, omul de stat canalie, toți avizi de grajduri glorioase. Ei nu au alt scop decât existența lor bestială. Dar nu latura practică,utilitatea materială, alcătuiesc viața, ci doar sublimul absolut. Din acest sublim, creația a aruncat o picătură în masa de noroi uman cea mai urâtă. Doar această picătură de sublim care există, înseamnă viață cu adevărat. Doar ea cere impetuos continuitatea de-a lungul zecilor de secole. Doar ea tulbură omul. Mai mult decăt foamea, mai mult decât boala, mai mult decăt ideea morții. Aceasta e eternitatea. O alta nu există.

Lasă un răspuns